2020 este anul în care surprizele au afectat planurile şi aşteptările tuturor. Surprize stranii, desprinse parcă dintr-un science fiction distopic. Pentru noi a fost şi primul an în care ne-am adresat unui alt segment de piaţă, oferind serviciul PROMOVATOR.online ca soluţie de marketing completă pentru IMM-uri, şi primul an în care provocările au început să apară. Pandemia ne-a forţat să lucrăm de la distanţă, dar din fericire pentru noi domeniul în care activăm a facut ca acest lucru să fie relativ uşor, iar evoluţia serviciului PROMOVATOR şi înrolarea clienţilor a avut loc în parametrii anticipaţi. Gândurile noastre sunt cu antreprenorii şi firmele pe care această pandemie îi afectează disproporţionat.

Cu toate acestea, nimic nu ne poate priva de voia bună specifică spiritului sărbătorilor de iarnă. În această perioadă ne aducem aminte că dincolo de perspectivele de evoluţie, de aşteptările mai mult sau mai puţin realiste şi dincolo de provocările de zi cu zi, este timpul să împărtăşim bucurie şi optimism cu cei din jurul nostru. Cadourile sunt un mod tradiţional de a demonstra că putem să fim mai buni într-un mod altruist, nu doar în ce ne priveşte. Decembrie este luna cadourilor.

Iar pentru că noi putem să facilităm accesul antreprenorilor la servicii esenţiale de marketing şi prezenţă online, încercăm să facem acest lucru oferind avantaje la alegere. Fie că ai nevoie de servicii de găzduire şi administrare web pentru a asigura performanţa şi stabilitatea website-urilor şi/sau magazinelor tale online, de creaţie conţinut/ copywriting pentru a convinge şi păstra navigatorii pe internet care ajung pe paginile tale web prin texte de calitate bine ţintite, sau de servicii de promovare online pentru a creşte şansa unor conversii de succes, vei găsi totul la noi.

Asigură performanţa şi stabilitatea website-urilor şi magazinelor tale online, lăsând aceste preocupări pe mâna unor profesionişti care, din pasiune, vor avea grijă ca totul să funcţioneze fără probleme. Pentru că sărbătorile se trăiesc alături de cei dragi, de familie şi prieteni, fără grija acestor lucruri consumatoare de timp şi energie psihică.

Ne dorim ca luna cadourilor să reprezinte o nouă oportunitate de a investi eficient pentru a păşi cu dreptul în noul an şi te invităm să alegi din ofertele noastre de luna cadourilor serviciile digitale de care ai nevoie. Bucură-te de magia sărăbătorilor şi aspiră la un an nou cu mai puţine bătăi de cap şi mai multe realizări.

Echipa PROMOVATOR.online este alături de tine.

Sărbători Fericite!

sarbatori fericite